Bilete de tratament puse la dispoziția teleormănenilor de Casa Județeană de Pensii

Casa Județeană de Pensii Teleorman pune și în acest an bilete de tratament în stațiunile balneoclimaterice la dispoziția pensionarilor și a persoanelor asigurate în sistemul public de asigurări sociale.

Din acest an, au fost deja derulate patru serii de tratament, serii aferente lunilor martie și aprilie. Deși oferta de locuri de tratament în stațiunile balneare a fost la fel de bogată ca și în celelalte luni ale anului, un număr mic de teleormăneni, dat fiind sezonul de primăvară, cu temperaturi scăzute, au optat să plece la tratament în cele patru serii. În seria a doua, din luna martie, de exemplu, au plecat la tratament 40 de teleormăneni, iar în seriile a treia și a patra, din luna aprilie, au solicitat bilete de tratament 50 de pensionari și alte persoane asigurate în sistemul public de asigurări sociale. Săptămâna trecută, conducerea Casei Județene de Pensii Teleorman, a anunțat că pentru luna aprilie mai erau disponibile încă 62 de bilete de tratament, prilej de a invita, prin intermediul presei, pe teleormăneni să profite de o astfel de oportunitate. Plecarea în staţiunile balneare, în cadrul seriei a patra, va avea loc în perioada 21-24 aprilie 2017, iar persoanele care se regăsesc pe lista afere

ntă acestei serii pot ridica biletele de tratament de la ghișeele Casei de Pensii Teleorman.

Persoanele interesate de procurarea de bilete de tratament în stațiunile balneoclimaterice aflate în contract de prestări de servicii cu Casa Națională de Pensii se pot adresa cu cereri scrise la Casa Județeană de Pensii Teleorman, respectiv la compartimentul Bilete de tratament al acestei instituții. Se poate opta, în funcție de recomandările medicale, pentru bilete de tratament în toate stațiunile balneare aflate în contract cu Casa Națională de Pensii.

  • Bolile reumatismale pot fi tratate în stațiunile balneoclimaterice: Amara, Bala, Eforie Nord, Felix, Geoagiu, Herculane, Mangalia, Pucioasa, Saturn, Techirghiol.
  • Boli reumatismale și digestive, în stațiunile Căciulata și Călimănești.
  • Bolile digestive se tratează în stațiunile Olănești, Sângeorz Băi și Slănic Moldova.
  • Bolile cardiovasculare se tratează în stațiunile Buziaș, Covasna, Tușnad și Vatra Dornei.
  • Bolile respiratorii se tratează în stațiunile Govora, Slănic Moldova, Slănic Prahova și Sovata.
  • Bolile sistemului nervos își găsesc leacul în stațiunile Moneasa și Voineasa.

George ZAVERA