BibliotecaJudețeană „Marin Preda” Teleorman: Premierea celor mai talentați copii

Joi, 6 decembrie 2018, începând cu ora 10.00, a avut loc la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Marin Preda” Teleorman premierea copiilor în cadrul tradiționalului concurs județean de creație literară „Copiii noștri talentați”, ediția a VIII-a.

Bucuria și entuziasmul copiilor a umplut sufletele de mândrie tuturor celor prezenți: rude, prieteni, cadre didactice, bibliotecari.

Eugenia Ionescu, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, a transmis un mesaj de felicitare și a înmânat diploma pentru Cea mai bună lucrare de proză scurtă, iar domnul Florea Burtan, redactor-șef al revistei de cultură Caligraf din Alexandria, poet și jurnalist teleormănean, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a anunțat că lucrările premiate vor apărea în numerele viitoare ale revistei.

Cornelia RĂDULESCU