Biblioteca Județeană „Marin Preda” Teleorman: Lansarea volumului „Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor. Studii și articole dedicate Centenarului Marii Uniri”

Marți, 5 februarie 2019, începând cu ora 11.00, în Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Marin Preda” Teleorman va avea loc lansarea volumului „Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor. Studii și articole dedicate Centenarului Marii Uniri”, apărut sub egida Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”, la Editura Universul Academic.

Al doilea dintr-o serie care constituie un obiectiv central al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”, actualul volum constituie o datorie de onoare pentru asociație de a-l pune la dispoziția cercetătorilor, pasionaților de cultură și istorie din țară și străinătate și tuturor celor interesați.

Cu o întindere de 400 de pagini și o grafică de excepție, acesta cuprinde 35 de studii și articole semnate de 32 de autori (cercetători științifici, cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, laici și clerici, militari și civili, membri ai Asociației sau profesând în instituțiile care-l au ca patron spiritual pe Dimitrie Cantemir).

Printre autori se numără: Mircea Dogaru, Viorel Ciobanu, Victor Gabriel Osăceanu, Mihail Țăpârlea, Octavia Costea, Ionel Cantaragiu, Valentin-Stelian Bădescu, Ana-Irina Iorga, Bogdan Cuza, Gheorghe Văduva.

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673-d. 21 august 1723), patronul spiritual al asociației, a fost domn al Moldovei (1693 şi 1710-1711), autor, cărturar al umanismului românesc, enciclopedist, etnograf, geograf, filosof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, om politic, scriitor român, fiind primul român ales membru al Academiei de Științe din Berlin, în 1714.

În ansamblu, volumul surprinde nu numai fațetele multiple ale personalității marelui cărturar, ci și ideea necesității unității românești, idee care transpare din întreaga operă a academicianului european și omului de stat care a fost Dimitrie Cantemir.

Cartea va fi prezentată de col.(r) Viorel Ciobanu, Secretar general al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir” și col. (r) dr. Mircea Dogaru, coordonatori ai volumului.

Biblioteca va organiza cu acest prilej o expoziție de carte care valorifică opera lui Dimitrie Cantemir, personalitate erudită care vorbea 11 limbi străine și care a scris o operă enciclopedică de excepție și de mare valoare științifică, prețuită la nivel universal.

Expoziția cuprinde următoarele cărți ale marelui cărturar român: „Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul” (1698), carte scrisă în limbile română și greacă și tipărită la Iași; „Istoria ieroglifică”, scrisă la Constantinopol în limba română (1703-1705); „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, scris mai întâi în latină, dar tradus apoi de autor în română; „Descriptio Moldaviae” („Descrierea Moldovei”), scrisă în latină (1714-1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin.

„Descrierea Moldovei” reprezintă prima prezentare interdisciplinară (geografie, demografie, etnografie, cartografie, psihologie colectivă) a Moldovei și locuitorilor ei.

Cornelia RĂDULESCU