Bani pentru învățământul zimnicean

Orașul Zimnicea a alocat în luna octombrie sume consistente către finanțarea unităților zimnicene de învățământ. Deciziile au fost aprobate în cele două ședinte de lucru ale Consiliului Local de luna trecută (o sedință ordinară și o sedință de lucru extraordinară), din bugetul local, în urma unor hotărâri de rectificări bugetare.

Astfel, Zimnicea a alocat școlilor sale, pentru bursele școlare aferente anului școlar 2019-2020, peste un milliard de lei vechi.

Cele mai mari sume au fost alocate Liceului Teoretic Zimnicea (peste 2,9 miliarde de lei vechi). Banii vor fi folosiți pentru transportul elevilor către noul campus al liceului, dar și pentru diferite investiții.

Edilii zimniceni speră acum că aceia care lucrează în unitățile școlare ale orașului să protejeze cât mai bine investițiile făcute, pentru ca nivelul actului educațional în școlile orașului să fie unul pe măsura investițiilor.

Cornelia RĂDULESCU