Bani nerambursabili de la stat pentru tinerii care vor să-și dezvolte propriile afaceri * Sprijinul financiar este oferit prin programele pentru IMM-uri : Start și SRL-D

Tinerii care vor să-şi pornească propria afacere pot solicita ajutor de la stat până la limita a 26.000 de euro, banii fiind asigurai prin intermediul Programului Start 2015 derulat de Ministerul Economiei, prin Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri.

Suma de 120.000 de lei, adică de 26.000 de euro, reprezintă cel mult 90% din totalul investiţiei pe care un tânăr dorește să o realizeze. Tinerii antreprenori trebuie să vină doar cu 10% din banii pe care doresc să îi investească. Taxa pe valoare adăugată nu este eligibilă ca şi cheltuială nerambursabilă, aşa că ea va trebui să fie suportată de investitor. Trebuie reţinut faptul că solicitantul trebuie mai întâi să facă investiţii din banii săi şi apoi statul îi decontează cheltuielile făcute conform proiectului de investiții declarat eligibil, în baza căruia s-a încheiat și contractul de finanțare.

Sesiunea de depunere a proiectelor a început în urmă cu două zile. Acest program se află în derulare până la data de 31 decembrie 2016.

Potrivit Ministerului Economiei, bugetul alocat pentru acest an este de 17.000.000 de lei, bani cu ajutorul cărora vor putea fi ajutați financiar un număr de minimum 141 de beneficiari. Detalii despre acest program pot fi accesate de pe site-ul oficial al Agenției Naționale pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru IMM-uri.

De asemenea, a început înscrierea şi pentru programul SRL-D, care se adresează tinerilor antreprenori care au decis să deschidă prima lor afacere. Şi în cazul programului SRL-D, data limită este de 31 decembrie pentru acordarea ajutorului de minimis. Pentru acest program guvernul a alocat un fond total de 22.700.000 de lei, bani cu ajutorul cărora vor putea fi sprijiniți un număr de peste 500 de beneficiari.

George ZAVERA