Bacul de la Turnu Măgurele, cea mai scurtă rută spre Grecia

E încă perioada vacanțelor, cei care vor să ajungă în Bulgaria sau poate chiar mai departe, în Grecia, pot trece granița pe la Giurgiu-Ruse sau pe la Calafat-Vidin, adică pe pod. Dar și cu ferry-boat-ul. Unul dintre punctele de trecere a frontierei este pe la Turnu Măgurele, ajungându-se la Nicopole, pe malul celălat.

Avantajul bacului de la Turnu Măgurele ar fi eliminarea timpului de aşteptare la frontieră, tirurile sunt trecute imediat prin vamă.

Pentru orice autovehicul din categoriile TIR, camion, autobuz şi microbuz ajuns în punctul de trecere programul de traversare este NON-STOP în intervalul 8.00-20.00, iar timpul de îmbarcare şi traversare este de cel mult 15 minute. Ferry-boatul are o capacitate maximă de 6 TIR-uri sau 32 autoturisme.

Bacul din Turnu Măgurele circulă în curse regulate, de 4 ori pe zi, și pleacă de la aceleași ore atât de pe malul românesc cât și de pe cel bulgăresc.

Orele de plecare sunt 08:00, 12:00, 16:00, 19:30. În cazul în care sunt solicitări (autovehicule) care să acopere jumătate din capacitatea vasului, vor fi efectuate treceri suplimentare la orice oră, în intervalul 6.00-20.00.

Tariful este de 11 euro pentru un autovehicul, 25 de euro pentru un autocar și de 57 de euro pentru un tir.

Cei fără autoturisme pot circula cu bacul cu 1,5 euro. Conform reprezentanților firmei care administrează ferry-boatul, circulația, în această perioadă, se desfășoară în condiții normale.

Nu există aglomerație, spre deosebire de traversarea Dunării pe la Giurgiu.

CLAUDIU DUMITRACHE