AUR pentru baschetbalistele Şcolii “Mihai Viteazul” din Alexandria

Echipa de baschet fete de gimnaziu din Alexandria a câştigat medalia de aur la faza naţională a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, de la Galaţi.
După ce, anul trecut, în cadrul O.N.S.S. (Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar), aceeaşi echipă a adus “argintul” pentru judeţul nostru, anul acesta, echipa de baschetbaliste, pregătite şi antrenate de profesor Costina Piperea, au câştigat aurul.
Competiţia s-a desfăşurat în zilele de 18-21, unde în competiţie au intrat echipe reprezentative a celor opt zone din ţară: Bucureşti, Arad, Botoşani, Satu Mare, Galaţi şi Teleorman.
După tragerile la sorţi, care au stabilit grupele, echipa noastră, a căzut în grupă cu echipele din Arad, Bucureşti şi cu echipa oraşului gazdă, ceea ce pentru început a trezit un semn de întrebare în rândul echipelor concurente.
Chiar şi aşa baschetbalistele care au reprezentat judeţul nostru, la această olimpiadă, s-au concentrat mai mult pe joc, şi în primă fază au reuşit să câştige grupa. Următorul meci fiind susţinut cu echipa judeţului Dâmboviţa, câştigătoare a altei grupe.
În urma acestui meci, fetele de la Şcoala “Mihai Viteazul” din Alexandria au obţinut 35 puncte, ceea ce a însemnat calificarea în finală, acestea jucând cu echipa reprezentativă a judeţului Braşov. După un meci destul de echilibrat, echipa judeţului Teleorman a învins echipa judeţului Braşov, la o diferenţă de şase puncte, obţinând astfel medalia de aur a acestei competiţii de baschet, şi suma de 320 de lei pentru întreaga echipă.
Tot aici, s-au mai acordat încă cinci premii speciale. Două dintre ele fiind obţinute de reprezentantele judeţului nostru. Este vorba despre Iulia Trcu, care a fost premiată cu distincţia “cel mai tehnic jucător” şi Ilinca Bădulescu premiată cu distincţia “cel mai bun apărător”.
În ceea ce priveşte pregătirea elevelor pentru acest sport, am luat legătura cu Costina Piperea antrenorul echipei care ne-a spus:
“În urma unei strânse colaborări dintre Clubul Sportiv Şcolar şi unităţile de învăţământ, pregătirea s-a făcut centralizat în cadrul C.S.S. Alexandria.
Am convingerea că, dacă nu am fi avut sportivi pregătiţi în C.S.S., ar fi fost foarte greu să ajungem în faza finală a O.N.S.S.
În ce priveşte meciurile, acestea au fost echilibrate, ceea ce ne-a creat unele emoţii. Şi, de ce să nu recunoaştem, un meci dificil a fost cel disputat cu echipa reprezentativă a judeţului Braşov. Însă, pentru că acesta nu a avut rezerve în ce priveşte numărul jucătoarelor, “nu au putut ţine piept, tot meciul” şi astfel au fost înfrânte de fetele noastre”.
Pe această cale, Cristina Piperea, doreşte să mulţumească familiei Mihăiliţeanu pentru sprijinul moral şi material acordat, în ceea ce priveşte cazarea întregii echipe, în condiţii optime.
În ordinea numerelor de pe tricou, câştigătoarele noastre sunt: Alina Roşu, Silvia Mutu, Cristina Hoaghe, Costinel Ghinea, Iulia Turcu, Ilinca Bădulescu, Diana Afumatu, Bianca Mardale, Ioana Sandu, Alexia Mihăiliţeanu, şi Diana Dragu.

M.M.