Atenţie: nu aveţi voie cu pocnitori şi petarde! Amenzi usturătoare

Nici în acest an nu se vor putea comercializa petarde şi pocnitori. În această perioadă, poliţiştii desfăşoară acţiuni pentru prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale ce reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice. Oamenii legii acţionează atât pentru controlarea societăţilor comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi pentru depistarea celor care încalcă regulile privind comercializarea acestui tip de produse, în zona pieţelor, târgurilor sau a centrelor comerciale.

În acest sens, poliţiştii teleormăneni au înteţit controalele pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice.

Singurele permise de lege pentru comercializare sunt clasicele artificii de agăţat în pom sau de ţinut în mână. Din experienţa anterioară s-a dovedit că există cetăţeni care, contrar prevederilor legale, încearcă să achiziţioneze articole pirotehnice din categoriile celor interzise a fi folosite de către publicul larg, pentru a le utiliza în perioada sărbătorilor de iarnă.

Articolele pirotehnice sunt introduse în ţară din ţările vecine Bulgaria, Ungaria, Polonia etc. sau chiar mai îndepărtate Spania şi Italia, acolo unde legislaţia este mai permisivă.

Polițiștii teleormăneni atrag atenția asupra faptului că utilizarea obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice (petarde, pocnitori, obiecte zburătoare luminoase) din clase şi categorii diverse pun în pericol real viaţa persoanelor care le utilizează. Mai mult, aceștia reamintesc și faptul că „Se interzice persoanelor juridice comercializarea către persoanele fizice a obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II – IV T.1, T.2 precum şi a artificiilor din categoria „obiecte zburătoare luminoase” şi a pocnitorilor din clasa a I a.

C. DUMITRACHE