Atenţie la detergenţii pe care îi cumpăraţi
5 amenzi însumând peste 10.000 de lei au fost aplicate de comisarii Protecţiei Consumatorilor, la nivelul judeţului Teleorman, în urma unei acţiuni de verificare a felului în care sunt respectate prevederile privind comercializarea detergenţilor şi a altor produse de curăţat.
Timp de 3 zile, comisarii Protecţiei Consumatorilor au desfăşurat o acţiune tematică de control privind verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea detergenţilor şi a altor produse de curăţat.
Comisarii au verificat 10 operatori economici din Alexandria, Roşiorii de Vede şi Zimnicea şi la toţi au fost depistate abateri de la prevederile legale. Valoarea totală controlată a fost de 18.110 lei, iar valoarea totală a detergenţilor depistaţi cu abateri a fost de 697 lei.
Cu acest prilej s-au aplicat 13 sancţiuni, dintre care 5 amenzi contravenţionale în valoare de 10.000 lei şi 8 avertismente. Comisarii au dispus măsura opririi temporare de la comercializare pentru detergenţi în valoare de 123 lei şi măsura opririi definitive pentru detergenţi (detergenţi lichizi capsule (pernuţe) în vrac (la bucată) în valoare de 575 lei.
În acţiunile de control s-au constatat abateri privind etichetarea (inscripţionarea elementelor de identificare, a conţinutului, a instrucţiunilor de utilizare şi a măsurilor de precauţie speciale, precum şi a dozajului pe ambalaj) la 8 operatori economici. De pe etichete lipsea data fabricaţiei sau a termenului de valabilitate, traducerea în limba română a elementelor de informare, dar şi traducerea în limba română a instrucţiunilor de dozaj.
În ceea ce priveşte detergenţii lichizi de spălat rufe comercializaţi în vrac, sub formă de capsule (pernuţe) s-au constatat abateri privind comercializarea acestora la 6 operatori economici.
Un agent economic nu avea afişat certificatul de înregistrare, iar alţi 3 nu aveau afişate preţurile de vânzare pentru detergenţii aflaţi la comercializare.
Comisarii îi sfătuiesc pe teleormăneni să achiziţioneze detergenţi numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamaţie, să acorde o atenţie deosebită la achiziţionarea detergenţilor al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute.
Atunci când cumpăraţi un detergent trebuie să vă uitaţi şi pe ambalaj. Acesta trebuie să conţină coordonatele producătorului sau importatorului (numele sau denumirea comercială ori marca de comerţ, adresa completă şi numărul de telefon, precum şi adresa de web/site-ul de unde poate fi procurată fişa tehnică a ingredientelor).
C. DUMITRACHE