Așteptând europarlamentarele și prezidențialele

Nu numai partidele politice intrate în Parlament se pregătesc de alegerile europarlamentare și prezidențiale, ci și partidele care nu au reușit să intre în acest mandat în cele două Camere ale Parlamentului; și slavă Domnului, sunt foarte multe.

Astfel, dintre politicienii care nu au reușit să se strecoare în Parlament, dar doresc miile de euro de la Parlamentul European, se numără și reprezentanții partidelor și alianțelor politice, dar și partidele regionale, precum: Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, Partidul Verde, Partidul Ecologist Român, Partidul România Mare, Uniunea Creștin Democrată din România, Partidul Noua Românie, Partidul Noua Dreaptă, Partidul Noua Românie, Partidul Noua Generație, Partidul Socialist Român, Partidul Pirat, Partidul Oamenilor Liberi, Partidul Civic Maghiar, Uniunea Populară Social Creștină, M 10, Partidul Conservator, Uniunea Națională pentru Progresul României, și încă multe altele. Dintre partidele regionale se pot aminti măcar: Partidul Botoșănenilor, pentru Argeș și Mușcel, Alianța pentru Domnești, Mișcarea pentru Medgidia, Uniunea pentru Codlea, Partidul Maramureșenilor, sau Vrancea Noastră, și lista poate continua. Au de unde alege românii, iar mulți dintre politicienii din partidele mici s-au aciuat ai

ci fiindcă nu au reușit să se strecoare în partidele mari. Mulți dintre politicienii mici sau mari se și văd la Cotroceni, sau măcar prezidențiabili.

Și, apropiindu-se alegerile, și institutele de sondare a opiniei publice își găsesc clienți și mușterii, și mai mult de lucru.

Se gândesc prezidențiabilii la grădinile pline de liliac și trandafiri din curtea Palatului Cotroceni, se gândesc cum ar numi ei ambasadorii, cum ar facilita contracțile de investiții, cum ar beneficia de avantajele și de imunitatea prezidențială, cum ar trage sforile pentru numirea șefilor din Instituțiile Secrete ale statului, cum ar împărți ajutoare nevoiașilor, și cum ar aproba, sau nu, Executivul și listele de ministri. De sus, din dealul Cotrocenilor, altfel se vede lumea, cu prima doamnă alături.

Partide mari sau partide mici, majoritatea se gândesc să își desemneze candidații la președinția statului. Este un titlu de noblețe și doar din a fi prezidențiabil. Alții stau la coada vacii sau suportă cicălelile muierilor. Cu toate astea, nu oricine poate fi candidat la președinție, chiar dacă în România este democrație.

Ioan DUMITRESCU