Astăzi se afișează primele rezultate ale examenului de Bacalaureat, sesiunea de toamnă

Astăzi, până la ora 16:00, candidații care au susținut examenul de Bacalaureat 2018 în sesiunea de toamnă vor afla primele rezultate. După afișarea acestora, cei care se consideră nedreptățiți de notele primite la una sau mai multe probe pot depune constetații, în intervalul orar 16:00-20:00. Recorectarea lucrărilor ale căror note au fost contestate se va face între 2-5 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 6 septembrie.

Ultima probă din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat 2018, proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C) s-a desfășurat în două zile, pe 30 și 31 august 2018. Pentru susținerea acestei probe, în județul Teleorman s-au înscris 24 de absolvenți de liceu. Mai mult de jumătate dintre aceștia nu s-au prezentat, însă, la examen, în prima zi. Din totalul celor 24 de candidați înscriși, în prima zi, în data de 30 august s-au prezentat în sala de examen doar 9 elevi. Șapte dintre aceștia au susținut examen la Limba engleză, iar alți doi, la Limba franceză.

Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2018 a început în 20 august, cu proba scrisă la Limba și literatura română. În data de 22 s-a desfășurat proba obligatorie a profilului, iar pe 23 august a avut loc proba scrisă la alegere a profilului șispecializării.

Probele orale au început în data de 24 august și s-au finalizat pe 31 august.

În prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an, începută în data de 25 iuni, în județul Teleorman au promovat examenul 1026 de candidați, înainte de contestații, iar după rezolvarea contestațiilor, numărul elevilor care au promovat a crescut la 1140. Astfel, promovabilitatea înainte de contestații a fost de 47,30, iar după contestații, de 52,56%.

M. MEILĂ