Asociaţia “Ridică-te şi umblă” – Un pic mai bine pentru persoanele cu dizabilităţi din Alexandria

Duminică, 15 decembrie, la sala de sport a Colegiului Naţional “A.D. Ghica” din Alexandria, a avut loc o întâlnire a oamenilor inimoşi, al cărui principal scop a fost acela de a pune bazele filialei de la Alexandria a Asociaţiei “Ridică-te şi umblă”.
După constituire, asociaţia îşi propune realizarea unui climat de familie între persoanele cu dizabilităţi locomotorii, de vedere şi auz uniţi prin prietenie, suferinţă, speranţă şi credinţă.
Aşa că, în faţa persoanelor cu dizabilităţi prezente la eveniment, s-a aflat George Uba, iniţiatorul acestui proiect, în calitate de preşedinte al asociaţiei, alături de echipa sa dar şi Valentin Petreacă şi o parte din voluntarii săi, care vor constitui echipa care va depune toate eforturile pentru a înfiinţa cât mai repede filiala de la Alexandria a acestei asociaţii.
Atât George Uba cât şi Valentin Petreacă sunt cunoscuţi ca pastori în cadrul Bisericilor Adventiste de Ziua a Şaptea, acesta din urmă, fiind pastor, al bisericii Adventiste nr.1 şi nr.2 din localitate.
După ce şi-a prezentat echipa sa, George Uba a explicat publicului prezent, istoricul asociaţiei, care a fost impactul la numai un an după ce asociaţia a luat fiinţă şi multe alte aspecte cu caracter pozitiv în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţilor la nivelul unei astfel de asociaţii.
Obiectivele principale sunt: socializarea completă prin relaţii de prietenie, şi comunicare deschisă; întâlniri regulate ale membrilor, odată la trei săptămâni; valorificarea talentelor şi abilităţilor profesionale şi afirmarea lor; asistenţă socială, psihologică, juridică, şi spirituală; asistenţă specializată de recuperare pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii; corectarea percepţiei şi imaginii despre persoanele cu dizabilităţi, speranţă şi credinţă.
Filiala de la Alexandria a asociaţiei, reprezintă cea de a zecea filială înfiinţată la nivel naţional, după Galaţi, Târgu Mureş, Braşov, Buzău, Slatina, Brăila, Iaşi, Timişoara şi Arad.
Până la următoarea întâlnire, pastorul Valentin Petreacă, responsabilul filialei de la Alexandria, are misiunea de a-şi stabili echipa cu care va lucra în cadrul acestei asociaţii şi de a găsi noi persoane care să se înscrie în cadrul asociaţiei.

Mirel MANAFU