ANI bagă Teleormanul la cheltuială

În luna februarie, Teleormanul s-a numărat printre judeţele în care s-au desfăşurat alegeri anticipate la trei nivele: judeţean, municipal şi comunal. A trebuit să fie ales un nou preşedinte la Consiliul Judeţean, după ce Liviu Dragnea a ajuns deputat şi viceprimministru, la Turnu Măgurele, unde primarul în funcţie a devenit senator şi în comuna Bujoru, unde primarul, ales în iunie, a decedat.
Nici nu s-a uscat tuşul ştampilelor de pe buletinele de vot din 3 februarie şi au apărut semnale că vom avea din nou alegeri anticipate, în două localităţi rurale. De data aceasta nu este vorba nici de aleşi ai neamului, nici de treceri în lumea celor drepţi. Ochiul neadormit al Agenţiei Naţionale de Integritate a descoperit că, deocamdată, doi edili-şefi au încălcat legea incompatibilităţii (261/2003).
Este vorba de Marian Tudorică, primarul comunei Troianul, care a fost în acelaşi timp primar şi administrator al societăţii agricole SC Tudorică Com SRL şi de primarul de la Crângu, Gelu Siteavu, care mai are un prenume, Mirel, pe care l-a folosit atunci când şi-a botezat întreprinderea familială Siteavu Mirel, Întreprindere familială.
Dacă în cazul lui Tudorică, lucrurile sunt clare, după o serie de procese şi contestaţii, cu Siteavul e de aşteptat să mai dureze un pic până ce o instanţă va da o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Bineînţeles, dacă primarul de la Crângu va ataca decizia ANI.
Tudorică poate să-şi piardă mandatul şi mâine, dacă prefectul Zorinel Niculcea va semna ordinul de demitere, hotărârea Curţii de Apel Bucureşti care e de o vreme la el pe masă, dându-i acest drept.
Dacă ANI a luat în vizor Teleormanul, e de aşteptat să mai apără asemenea cazuri, pentru că relatările din ultimii ani din mass media locale, dar şi zvonurile, dau ca sigură existenţa unor situaţii de incompatibilitate şi la alte primării teleormănene.
S-a vorbit chiar despre primari care relaţionează perfect în afaceri, chiar dacă fac parte din partide diferite, dar şi de cazuri în care, ca să scape de rigorile legii, unii primari s-au despărţit formal de consoarte, dar au continuat să locuiască împreună.
Aşa că aşteptăm cu interes să vedem dacă ANI chiar şi-a intrat în atribuţii, sau este vorba despre un fel de „zăpada mieilor” conjuncturală.

C.O.