Amenzi de aproape 12.000 lei, aplicate de jandarmi

Pe parcursul săptămânii trecute, în urma acţiunilor desfăşurate de jandarmi pe raza judeţului nostru, au fost constatate 9 infracţiuni şi aplicate 27 sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.800 lei.
Astfel, în intervalul 11 – 18 februarie 2013, jandarmii au acţionat pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, desfăşurând 125 misiuni de menţinere a ordinii publice executate independent sau în cooperare cu I.P.J. Teleorman în mediul urban, 24 misiuni în cooperare cu I.P.J. Teleorman în mediul rural şi 16 misiuni pentru executarea mandatelor de aducere la solicitarea instanţelor şi parchetelor.
Într-una dintre acţiunile întreprinse în Zimnicea de către o patrulă de jandarmerie, au fost surprinşi în flagrant C. F. de 41 ani şi I. F. de 27 ani, în timp ce sustrăgeau 20 de ţevi metalice de pe un teren aparţinând unei societăţi. Bunurile urmau să fie valorificate la un centru de colectare a fierului vechi. Documentele întocmite de jandarmi au fost înaintate organelor abilitate să soluţioneze cauza.

M. MEILĂ