Alexandria capătă straie de sărbătoare

Municipiul Alexandria este împodobit cu beteală şi beculeţe de Crăciun în aşteptarea celei mai frumoase sărbători din an. Deşi mai sunt două luni până la Naşterea Domnului, reşedinţa judeţului a început, încă de ieri, să capete straie de sărbătoare.
Alexandria se găteşte încet-încet de sărbătoare. Ghirlande luminoase, beculeţe multicolore, fundiţe şi globuleţe, toate vor lumina oraşul până la Crăciun. Autorităţile locale s-au pregătit din timp cu decorurile, iar în aceste zile ele sunt instalate pe principalele artere din oraş.
Şiragurile de beculeţe vor fi montate, deocamdată, pe cele două străzi principale din municipiu: Bucureşti şi Dunării. Spiritul Crăciunului va cuprinde şi parcul de lângă Casa de Cultură a Sindicatelor.
Dacă la finalul operaţiunii vor mai rămâne beculeţe acestea vor fi montate prin cartierele din municipiu.
Angajaţii Primăriei Alexandria au folosit o parte din decorurile din anii trecuţi, dar au fost cumpărate şi ghirlande noi pentru ca anul acesta să fie mult mai luminat şi mai frumos decât până acum.
Deocamdată nu s-a stabilit data la care beculeţele vor fi aprinse, dar mai mult a sigur acestea vor lumina Alexandria încă de pe 1 decembrie.

Claudiu DUMITRACHE