Ajutoare de încălzire pentru persoanele nevoiaşe din Alexandria

Pentru a nu îngheţa în propriile locuinţe, familiile şi persoanele singure care au domiciliul în Alexandria pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei.

Alexăndrenii singuri sau care provin din familii cu venituri reduse beneficiază și în acest an de ajutoarele financiare pentru încălzirea locuinței. Banii se acordă în funcție de venitul pe membru de familie pentru încălzirea cu energie termică din sistemul centralizat, cu gaze naturale, cu energie electrică sau cu lemne, cărbuni ori combustibili petrolieri.

Conform legii, familiile sau persoanele singure al căror venit mediu lunar/membru de familie, respectiv persoană singură, este cuprins între 0 – 750 lei pot beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni, combustibili petrolieri.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței cu energie electrică se acordă consumatorilor vulnerabili care nu dețin altă formă de încălzire precum și celor care din motive tehnice sau economice au fost debranșați de la furnizarea energiei termice sau gazelor naturale și care au contracte valabile de furnizare a energiei electrice.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pe baza cererii și declarației pe propria răspundere, însoțită de actele doveditoare privind componența familiei și veniturile acesteia, precum și de contractul locuinței.

Anul trecut, peste 1500 de familii sau persoane singure cu venituri mici din Alexandria au beneficiat de ajutoare pentru încălzirea locuinței.

C. D.