Acțiune a Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Teleorman, în cadrul proiectului Calificas

Seria acțiunilor derulate în cadrul proiectului Calificas, prin concursul Euroscola, de către elevii Colegiului Național ”Al. I. Cuza” din Alexandria a continuat joi, 11 octombrie 2018, cu o activitate ce a pus accentul pe comunicarea non verbală. La acțiunea care s-a desfășurat în Amfiteatrul colegiului din municipiul reședință de județ au fost prezenți aproximativ 80 de liceeni ai colegiului. Cea care i-a angrenat pe elevi în jocuri de rol care puneau accentul pe comunicarea non verbală a fost Oana Ioan, coordonator al Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Teleorman, partener în derularea proiectului.

”În proiectul Euroscola pe care voi l-ați implementat cu succes aveți o componentă care se referă la comunicare, la dezvoltarea abilităților de a comunica și de a lucra în echipă. Centrul Antidrog desfășoară acțiuni de prevenire a consumului de droguri, iar un rol deosebit de important în acest domeniu îl are comunicarea, atât cu familia, cu autoritățile cu cadrele didactice, cu cei din jur. Astăzi vom face câteva jocuri de rol care au ca obiect comunicarea, în special comunicarea nonverbală. Vom vedea ce înseamnă să comunici non verbal, ce înseamnă să recunoști anumite trăsături, gesturi ale unei persoane care spune ceva, dar îți transmite altceva”, a spus coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Teleorman.

Oana Ioan a evidențiat faptul că adolescenții sunt la vârsta la care anturajul are cea mai mare influență asupra fiecăruia dintre ei, fapt pentru care, fiecare ar trebui să analizeze cu obiectivitate atunci când grupul pune presiune asupra unui individ să facă anumite acțiuni. S-a adus în discuție despre prima țigară, primul pahar cu alcool sau, mai grav, consumul de diferite substanțe cu efecte nocive asupra organismului, acțiuni care se petrec, de obicei, la presiunea anturajului.

Acțiunea a fost una interactivă, elevii prezenți implicându-se în jocurile inițiate de Oana Ioan și manifestând interes pentru tot ceea ce aceasta le-a comunicat.

La finalul acțiunii, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Teleorman le-a promis elevilor că va reveni la clase pentru a desfășura activități de prevenire a consumului de droguri, nu în ultimul rând sfătuindu-i pe copii să-și aleagă cu grijă persoanele din jur, pentru că sunt puțini cei care le vor binele necondinționat.

M. MEILĂ