A sunat clopoțelul de început de an școlar

Ieri, 10 septembrie 2018, a început noul an școlar, cu emoții, atât pentru cei mici care pășesc pentru prima dată pragul sălilor de clasă, cât și pentru părinții acestora, dar și pentru elevii care se reîntrorc în băncile școlilor, nerăbdători să-și revadă colegii. Din peisaj n-au lipsit, ca în fiecare an, buchetele de flori, pregătite pentru ”doamne”.

Începutul anului școlar 2018-2019 a fost marcat și la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” din Alexandria, unde sute de copii și părinți au fost prezenți la festivitatea începutului de an școlar.

Festivitatea a debutat cu intonarea Imnului de stat, după care au urmat discursurile directorului unității de învățământ, reprezentanților ISJ și ai Primăriei municipiului Alexandria.

Primul care a deschis seria discursurilor a fost Marin Cristian, directorul Școlii Gimnaziale ”Ștefan cel Mare” din Alexandria, care s-a adresat în primul rând micuților de la clasa pregătioare, care pășesc pentru prima dată pe ușile școlii și cărora le-a urat ”Bun venit!”.

”Începem astăzi un nou an școlar și, ca orice început, este vorba despre emoție. Este vorba despre emoția celor mai mici care pășesc pentru prima dată pe ușile școlii, despre copiii de la clasele pregătitoare cărora le urăm ”Bun venit în șoala noastră”. Ne așteaptă un drum lung împreună. Este emoția revederii elevilor celorlalte clase, este emoția elevilor claselor a VIII-a care sunt conștineți de importanța acestui an și de ceea ce înseamnă pentru următorii patru ani. Acest început de an școlar trebuie văzut și ca pe oportunitate. Continuăm la fel de bine, la fel de hotărât, la fel de serios, cum am făcut-o și până acum”.

Marin Cristian a amintit și despre rezultatele obținute de absolvenții claselor a VIII-a la examenul de Evaluare Națională din acest an, ca o dovadă a faptului că Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” din Alexandria este una dintre cele mai bune din județ.

”Peste 96% dintre aceștia au promovat examenul, ceea ce le-a permis să ajungă la cele mai bune licee din Alexandria, dar și din Capitală. Împreună cu colegii mei vom face tot ceea ce ține de noi ca și anul acesta copiii să beneficieze de o educație de înaltă calitate și aici mă refer atât la baza materială cât și la ceea ce înseamnă corpul profesoral”.

Nu în ultimul rând, directorul unității de învățământ le-a mulțumit cadrelor didactice care predau la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare”, pentru tot ceea ce au făcut până acum.

”Vreau să îi rog să dea dovadă în continuare de același profesionalism, de putere de muncă, de voință, de toleranță, astfel încât la sfârșitul anului școlar să ne bucurăm de succesul copiilor. Vă mulțumesc, vă urez un an bun cu rezultate foarte bune, astfel încât, la 15 iunie să fim cu toții fericiți”, a spusMarin Cristian în încheierea discursului.

În continuare au luat cuvântul Daniela Tătaru, inspector de specialitate în cadrul ISJ Teleorman, care a transmis mesajul inspectorului școlar general al ISJ Teleorman, Valeria Gherghe, urmată de Claudia Ureche, membru în Consiliul de Administrație al Primăriei Alexandria. Aceasta din urmă a prezentat mesajul primarului Victor Drăgușin, la început de an școlar.

După încheierea festivității, copiii, ghidați de cadrele didactice, au pășit cu emoție în sălile de clasă.

M. MEILĂ