A născut cu preţul propriei vieţi
Şi-a purtat pruncul în pântece timp de 9 luni, dar n-a mai apucat să-l strângă în braţe pentru că şi-a pierdut viaţa la doar câteva ore după ce l-a adus pe lume. Este destinul tragic al unei femei din judeţul Teleorman care a făcut ”imprudenţa” de a naşte în spitalul din Alexandria.
Nimic nu prevestea nenorocirea care urma să se petreacă în familia Şerban. Femeia a fost internată cu câteva zile înainte de termen, iar sarcina i-a fost urmărită îndeaproape de medici. Când sorocul a venit, după un travaliu de câteva ore, a născut, natural, o fetiţă de 3 kilograme şi jumătate.
După ce a adus-o pe lume, la spitalul din Alexandria, femeia a avut o hemoragie masivă. Medicii au operat-o, dar din păcate, la 24 de ore de la naştere, a murit.
Familia femeii crede că nenorocirea s-a produs din cauza medicilor alexăndreni, iar acum sunt decişi să-şi caute dreptatea în instanţă.
”Din cauza doctoriţei a murit. A decis să o trimită la un spital din Bucureşti abia după 20 de ore de la naştere, când nu se mai putea face aproape nimic. Merg cu ea până în pânzele albe, în judecată. Să nu mai lucreze în spital, iar copilului meu să-i plătească pensie până o termină studiile”, a spus Adrian Şerban, soţul femeii decedate.
Medicul ginecolog acuzat de ucidere din culpă spune că nu are ce să-şi reproşeze şi crede că problemele apărute au fost cauzate de tutun.
”Nu am ce să îmi reproşez. Era o mare fumătoare. Tutunul dăunează sănătăţii, produce tromboză”, a precizat medicul ginecolog, Angelica Pârvan.
Cazul a ajuns şi la urechile directorului Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alexandria, Valentin Filip. Acesta spune că a fost deschisă o anchetă.
”Am trimis către oficiul juridic o propunere pentru formarea unei comisii multidisciplinare pentru a face lumină în acest caz. Concluziile vor fi trimise către colegiul medicilor”, a precizat managerul Valentin Filip.
Pe fir au intrat şi oamenii legii care au întocmit, conform procedurilor, un dosar pentru ucidere din culpă.
Nou-născutul este sănătos şi va purta numele Elena, exact ca femeia care şi-a pierdut viaţa pentru ca el să poată trăi.
C. DUMITRACHE