A încercat să mituiască un polițist de la rutieră, dar a ajuns în arest

Mai sunt și polițiști corecți. Unul dintre ei este chiar din județul Teleorman. Un agent de poliție din cadrul Poliției Alexandria, a refuzat o mită de 400 de lei. Mai mult, acesta a anunțat imediat procurorii, iar cel care a oferit mită a fost reținut.

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Teleorman au finalizat cercetările, iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman a întocmit rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată, a două persoane, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Un agent de poliție din cadrul I.P.J. Teleorman – Poliția municipiului Alexandria, a formulat denunț la D.G.A. – S.J.A. Teleorman, prin care sesiza faptul că o persoană depistată în trafic în timp ce conducea un autovehicul având numerele provizorii de înmatriculare expirate a insistat și i-a oferit o sumă de bani pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, respectiv pentru a nu întocmi actele de constatare ale infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.

Cei în cauză a fost prinși în flagrant în timp ce ofereau polițistului suma de 400 lei, pentru a nu întocmi actele de constatare ale infracțiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.

După constatarea în flagrant a infracțiunii, față de cele două persoane în cauză – coautorii infracțiunii de dare de mită, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, fiind luată și măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, față de inculpați s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

C. DUMITRACHE