51 de teleormăneni, amendați pentru că nu au respectat măsurile anti COVID

Peste 300 de persoane legitimate, 71 de obiective și peste 200 de autovehicule au fost verificate de polițiști în cadrul activităților desfășurate în ultimele 24 de ore la nivelul județului Teleorman, acțiuni de informare și verificare a respectării măsurilor de protecție, scopul vizat fiind prevenirea și combaterea infectării, precum și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Peste 80 de efective din cadrul I.P.J. Teleorman, polițiști locali, jandarmi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar-Veterinare, I.S.C.T.R, Direcției de Sănătate Publică și de la Protecția Consumatorului au acționat, în principal, în zonele aglomerate din județ – piețe, târguri, centre comerciale, zone pietonale, unități de învățământ, dar și în trafic – pentru verificarea legalității efectuării transportului de persoane și mărfuri, precum și respectării măsurilor sanitare.

Astfel, au fost verificate 71 de obiective, au fost legitimate nu mai puțin de 300 de persoane și verificate 205 autovehicule, totodată fiind verificate documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuință.

Ca urmare a neregulilor constatate, în cadrul acțiunilor puctuale au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 5.500 de lei, polițiștii reamintindu-le cetățenilor principalele măsuri dispuse de autorități în acest context.

”Vă recomandăm să păstrați distanțarea fizică, să purtați masca de protecție și să nu vă expuneți la riscuri! Vă reamintim că a fost instituită obligația purtării măștii de protecție, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani, în toate spațiile publice deschise și închise.

De asemenea, reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, aniversări, mese festive etc), atât în spații închise (restaurante, baruri, saloane de evenimente etc.), cât și în spații deschise, motiv pentru care vă rugăm să respectați prevederile legii; în situația în care se va constata că această interdicție este încălcată, vor fi aplicate sancțiuni contravenționale”, spun polițiștii din Teleorman.

Scopul forțelor de ordine nu este aplicarea de sancțiuni, ci de a determina cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării măsurilor de protecție sanitară.

Menționăm că sancțiunile se aplică de către polițiști doar ca urmare a încălcării normelor legale, iar cuantumul acestora se stabilește prin evaluarea obiectivă a fiecărei situații constatate.

În contextul actual, polițiștii teleormăneni recomandă să conștientizați importanţa, pentru întreaga comunitate, a măsurilor necesare, precum şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecţiei cu SARS-CoV-2. Abordarea constantă a unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană, este esenţială pentru limitarea riscului de infectare şi transmitere.

Astfel de acțiuni vor continua.

C. DUMITRACHE