390 de solicitări ale ambulanțelor, în weekend * Trei teleormăneni, găsiți decedați

Trei teleormăneni au fost găsiți decedați, de către personalul medical de pe ambulanțele din cadrul SAJ Teleorman, în weekendul care tocmai a trecut. Unul dintre aceștia, un bărbat în vârstă de 54 de ani a murit într-un mod tragic, în timp ce se afla la locul de muncă din comuna Vitănești.

Un alt bărbat, în vârstă de 82 de ani a fost găsit carbonizat, în propria-i locuința din comuna Târnava, iar al treilea deces a fost înregistrat în comuna Năsturelu, în intervalul 5-8 mai 2017, fiind vorba de o femeie în vârstă de 88 de ani.

Ambulanțele au ajuns, în perioada menționată, și la patru accidente rutiere, soldate cu șase victime, dintre care una decedată. Evenimentul rutier în care o femeie în vârstă de 71 de ani și-a pierdut viața, s-a petrecut în localitatea Naipu, iar celelalte trei au avut loc la Peretu (2 victime), Roșiorii de Vede (1 victimă) și Udupu (2 victime).

Din totalul celor 390 de solicitări ale ambulanțelor, în cele mai multe cazuri, și anume 118, a fost vorba despre transferuri interclinice și externări.

Potrivit unei informări a SAJ Teleorman, în perioada 5-8 mai 2017, ambulanțele teleormănene au fost solicitate în următoarele situații: dureri abdominale sau de spate-44; cefalee-34; tuse, probleme respiratorii minore-23; dureri toracice-23; copii bolnavi-15; accidente diverse-15; persoane inconștiente-13; obstetrică-ginecologie-13; febră-12; psihiatrie-10; AVC-10; sângerare-9; conflicte și agresiuni fizice-8; diabet zaharat-6; leșin(sincopă)-5; alergii-5; intoxicații-4; convulsii-3; boală nediagnosticată-3; căzut în stradă-2; incidente provocate de animale/insecte-1.

M. MEILĂ