31 august: Ziua Limbii Române, ea însăși o sărbătoare

Astăzi este sărbătoarea LIMBII ROMÂNE, ea însăși o sărbătoare.

Ziua Limbii Române este marcată la aceeași dată, 31 august, de românii de pe ambele maluri ale Prutului, apa care, printr-o nemiloasă și injustă decizie a mai marilor lumii (care de secole, de milenii chiar, fac și desfac hotare, înlăcrimând națiile lumii cu deciziile pacturilor fără justificare și fără urmă de logică și de bun simț), desparte frații de frați, lăsând tristețe și suferință în sfârtecatele noastre inimi.

Noi, cei care simțim românește, n-am uitat nicicând cuvintele lui Mihai Eminescu: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”. Aceste vorbe ar trebui știute și de cei care ne despart prin nedrepte hotare, peste care curg acum lacrimile așteptării și ale umilinței, deși, de-a lungul istoriei noastre, am apărat și am stropit cu sânge aceste meleaguri împărțite și despărțite la masa tratativelor.

„Şi mă închin lui Eminescu, spiritul suprem al totalităţii româneşti: „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”. El este grinda pe care s-a construit neamul. Oricât de multe bariere s-ar aşeza între noi, noi nu ne putem muta din Eminescu, ne regăsim în Eminescu, cifrul secret al eternităţii noastre incoruptibile.

Oricâte reverii ne-ar oferi limba română, nu putem să nu-i cerem iertare, pentru toate stagnările şi laşităţile, pentru toate erorile şi încăpăţânările de care nu totdeauna am ştiut să ne ferim.

Să rămânem credincioşi rădăcinii noastre, să ne batem pentru dezvoltarea şi prosperitatea ambelor maluri ale Prutului, pentru regăsirea noastră în Europa şi în spaţiul legitim al spiritualităţii româneşti, pentru diversitatea şi integritatea culturii naţionale, pentru unitatea neamului, pentru demnitatea de a fi români-oriunde ne-am afla-şi pentru a continua să visăm şi să gândim în limba română.”

Acesta este omagiul pe care Adrian Păunescu îl aduce limbii române, care este sărbătorită astăzi.

„Curge Prutul între noi și plânge” pentru frații despărțiți de frați, care privesc la sârma ghimpată care le este barieră împotriva românismului.

N-au știut mai marii lumii că oricâte piedici ne vor pune, „tot ce-i românesc nu piere”, iar limba noastră, comoara noastră de preț, va dăinui peste veacuri, căci DOMNUL LIMBII ROMÂNE, marele Eminescu, de-a pururi actual și genial, a clădit-o în așa fel încât să nu poată fi îngenunchiată sau uitată.

Grigore Vieru spunea că „Două lucruri am întâlnit pe lumea asta zidite cu adevărat până la capăt: Biblia şi Limba Română.”, iar vorbele lui Nichita le știe orice român: „A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.”

Dacă limba română este ca o duminică, asemănându-se cu însăși Biblia, suntem un popor binecuvântat și putem fi siguri că „tot ce-i românesc nu piere și nici nu va pieri”, pentru „că întreaga natură a ostenit la zidirea” ei.

Fănuș Neagu mărturisea: „Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.”, sufletul fiind tot ce are mai prețios ființa umană, limba noastră fiind „la sine acasă o împărăţie bogată”, astfel definind-o inegalabilul Eminescu.

Și pentru că marele Caragiale afirma „Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie”, nouă nu ne rămâne decât să adăugăm, cu smerenie și mulțumire pentru cei care au pus-o în modernele tipare de astăzi: Mulți ani frumoși, dragii noștri frați întru dulcele grai românesc!

Cornelia RĂDULESCU