15 șoferi au rămas pietoni

Polițiștii din Teleorman nu iartă nimic. În ultimele 24 de ore, oamenii legii au intervenit la aproximativ 70 de evenimente, dintre care nu mai puțin de 60 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență – 112.

Totodată, în urma activităților preventive desfășurate, pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale în valoare aproximativ 90.000 de lei, au reținut 15 permise de conducere și au retras uncertificat de înmatriculare pentru diferite abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii rutieri au intervenit în cazul a trei accidente de circulație (Țigănești, Putineiu).

De la începutul anului și până în prezent, la nivelul județului Teleorman au fost înregistrate 55 de accidente rutiere grave, cu 14 mai puțin decât în perioada similară a anului precedent. Totuși, 37 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 32 au fost rănite grav.

Polițiștii teleormăneni atrag atenția asupra necesității respectării normelor rutiere de către toți participanții la trafic, întrucât cauzele generatoare ale acestor evenimente tragice nu sunt imputabile doar unei categorii. Abaterile comise de bicicliști, viteza neadaptată la condițiile de drum, traversarea neregulamentară a pietonilor și neacordarea de prioritate vehiculelor fiind principalele cauze care au condus la producerea celor mai multe dintre accidentele de circulație înregistrate pe drumurile teleormănene.

În contextul prezentat au fost efectuate și activități de informare și verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară impuse de autorități pentru prevenirea și combaterea infectării, precum și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, în cadrul celor nouă acțiuni punctuale fiind aplicate nu mai puțin de 50 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor sanitare.

C. Dumitrache