„Certificatele verzi, o prostie!”

Guvernările succesive ale României capitalismului de cumetrie au dovedit o incapacitate funciară de a gândi analitic şi de a promova strategii pe termen mediu şi lung pentru toate domeniile vieţii social-economice.
Unul dintre sectoarele vitale ale oricărei economii moderne, cel energetic, este tratat în România cu o inconştienţă vecină cu iresponsabilitatea. Aşa cum a fost el conceput şi dezvoltat, sistemul energetic românesc ar fi putut să fie o bijuterie, al cărei preţ ar fi crescut pe măsura trecerii timpului, aşa cum se întâmplă cu operele de artă. Din păcate, n-a crescut valoarea strategică a sistemului, ci preţul energiei, al curentului care intră în contoarul consumatorului, fie el industrial sau individual.
Dezindustrializarea făcută într-o veselie în anii ’90 şi reducerea activităţii industriale în anii de criză, precum şi creşterea preţului la energie în mod absolut nejustificat au adus România într-o situaţie greu de imaginat într-o ţară normală. Avem un surplus de energie care dă bătăi de cap producătorilor şi guvernanţilor pentru că n-au cui să-l vândă. Dar legea pieţii nu se aplică în România lui Ponta şi Băsescu. Pentru că atunci când oferta este mai mare iar cererea e mică, automat preţul mărfii scade, în orice economie de piaţă funcţională. Numai la noi creşte, dar prin diverse tertipuri care n-au nimic în comun cu economia reală.
Iar creşterea aiuristică a preţurilor la energie a făcut din România cea mai necompetitivă ţară din UE. Şi de parcă n-ajungea incompetenţa managerială a celor aflaţi în „capul trebii”, a mai venit şi chestiunea „certificatelor verzi”, menite să încurajeze producerea energiei electrice prin utilizarea resurselor regenerabile.
Fostul Guvern Boc a fost cel care a acceptat această formulă, la insistenţa UE, iar România a devenit singura ţară în care s-a făcut prostia să dai 160 euro/megewatt când începe să bată vântul. Iar cât timp palele elicei se învârtesc opreşti toate termocentralele ca să bagi energia eoliană în sistem şi să scoţi minerii în stradă.
Acest tip de energie este sprijinit de Guvern prin schema certificatelor verzi. Ca urmare, fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o trimite în reţea. Ei vând aceste certificate furnizorilor, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, dar costurile şi le recuperează prin includerea în tarife a sumelor date pe certificate. Iar până la urmă, „turcul” care plăteşte este consumatorul final, agentul economic sau persoana fizică.
Iar consumatorii mari, adică investitorii strategici, au de ales între a da faliment ori a pleca din România. Deja Arcelor Mittal şi Alro Slatina fac potecă spre uşa Guvernului, cerând sprijin, iar o serie de investitori care vroiau să vină în România au făcut cale întoarsă.
Cabinetul Ponta dă din colţ în colţ încercând să balanseze politica de subvenţionare a energiei regenerabile, astfel încât costurile să fie suportabile, atât pentru industrie, cât şi pentru populaţie, dar soluţia aleasă ar putea fi considerată de UE drept ajutor de stat, aşa că este greu de găsit una care să scape de această cenzură.
Într-o declaraţie făcută în urmă cu câteva zile, Dan Nica, ministrul pentru Societatea Informaţională spunea că „România este cea mai necompetitivă ţară din UE din cauza preţului la energia electrică şi a făcut o prostie atunci când a introdus certificatele verzi”, care permite recuperarea investiţiilor în numai doi ani.
Cui nu i-ar conveni să investească pe banii contribuabililor, dacă statul e fraier şi-i oferă pe tavă o asemenea afacere? E bine că Guvernul s-a prins de şmecherie şi caută soluţii, dar important este să le găsească. Altfel, energia regenerabilă ar putea să ne coste cu mult mai mult decât face. Teoretic, că în practică ne omoară.

Şt. B.